Sfântul Spiridon s-a născut în insula Ciprului din părinţi simplii şi deoarece era smerit, bun, blând şi credincios i-s-a încredinţat misiunea de a păstorii turmele de capre din cetate, slujbă foarte importantă la acea vreme.        

       După trecerea timpului, la vremea cuvenită a primit taina cununiei, vieţuind în cinste, blândeţe şi iubire faţă de Dumnezeu şi aproapele.

       După ce soţia lui a trecut întru veşnica odihnă, Sfântul slujea cu multă râvnă şi dragoste lui Dumnezeu, săvârşind multe fapte bune şi împărţindu-şi averea celor săraci, pentru credinţa, dragostea şi bunătatea sa, a aflat har şi binecuvântare de la Domnul, învrednicindu-se de darul facerii de minuni, izgonind duhurile necurate şi dăruind tămăduire tuturor celor bolnavi tămăduire prin harul lui Hristos, cu puterea unui singur cuvânt.

   Pentru viaţa sa plină de virtuţi a fost chemat mai apoi să păstorească turma cea cuvântătoare din ţinutul Trimitundei, în vremea marelui împărat Constantin.

   Deşi ajunge arhiereu al lui Hristos acesta rămâne totuşi foarte smerit, continuând să aibă grijă de capre, fiind îmbrăcat în veşmintele arhiereşti şi având o mitră simplă, împletită chiar de el din papură.

   Printre multele minuni făcute de Sfânt se numără ploaia mijlocită prin rugăciunile sale pentru a izbăvii din foamete poporul încredinţat lui de Hristos, asemenea Sfântului Prooroc Ilie, deschizând cerurile cu rugăciunile sale ca Dumnezeu să reverse ploaia, răcorind astfel arşiţa şi foametea ce chinuia cetatea. O altă lucrare minunată săvârşită de Dumnezeu prin mijlocirea lui a fost mila arătată faţă de un sărman flămând nedreptăţit de un bogat nemilostiv. Aflând Sfântul de faptul că bogatul nu a vrut să facă milostenie cu cel ce venise să îi ceara puţin grâu, l-a alinat pe el din urmă zicându-i „Nu plânge, ci mergi în casa ta, pentru că aşa grăieşte Duhul Sfânt, că dimineaţă se va umple casa ta de grâu; iar bogatul acela îl vei vedea rugându-se de tine şi dându-ţi grâu fără de preţ.“ În noaptea aceea pentru a împlinii cuvintele Sfântului, Dumnezeu a trimis o furtună mare care luând hambarele cele pline ale bogatului a purtat tot grâul până la poarta săracului şi venind proprietarul i-a făgăduit că îî va dărui grâu îndeajuns doar să îl lase să îşi ia recolta înapoi.

     Tot Sfântul Spiridon este cel ce a dăruit un bulgare de aur unui plugar ca să îl dea aceluiaşi bogatului nemilostiv ca zălog pentru grâu. Mai apoi după ce îşi plăteşte, la seceriş, datoria faţă de bogat, plugarul se întoarce, înapoindu-l Sfântului garanţia la vremea cuvenită. Atunci acesta s-a rugat bunului Dumnezeu să prefacă aurul în cea ce era înainte pentru ca astfel plugarul să înţeleagă puterea şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu faţă de noi şi atunci prin mila lui Dumnezeu, Cel ce ascultă mereu rugăciunile noastre şi cu atât mai mult ale drepţilor Săi, aurul s-a preschimbat întrun şarpe, târându-se pe jos.

   Însă Sfântul nu s-a făcut cunoscut numai din pricina minunilor sale ci şi a dragostei arătate pentru dreapta credinţă, de aceea a fost chemat de Sfântul Împărat Constantin cel Mare la Sinodul I Ecumenic de la Nicea din anul 325 pentru a combate arianismul, care susţinea că Mântuitorul Hristos este o făptură creată de Tatăl şi ca este mai prejos decât Acesta. Deşi diavolul încearcă să îl oprească din drumul său, arieni tăind capetele cailor de la trăsura Preasfinţiei Sale, acesta nu deznădăjduieşte ci trimiţându-şi diaconul îi dă ascultare să pună capetele la loc şi să înhame caii. De îndată ce diaconul împlineşte această ascultare, prin minune dumnezeiască capetele sunt lipite la loc, însă abia dimineaţă diaconul observă ca a pus capul calului alb la cel negru şi invers. Astfel prin lucrarea minunată a lui Dumnezeu, sfântul întoarce de la rătăcirea lui Arie pe mulţi credincioşi, ajungând mai apoi şi la Sinod.

   Aici Ierarhul lui Hristos explicând cele mai presus de fire unui filozof a luat o cărămidă şi binecuvântând-o aceasta s-a sfărâmat pe data, focul ridicându-se sus, apa căzând pe pământ şi lutul rămânând în mâinile lui.

   Arătându-şi încă odată milostivirea şi multa sa dragoste faţă aproapele, Sfântul a dăruit tămăduire împăratului Constanţiu, fiul marelui Constantin, alinând mai apoi durerea unei mame ce îi pusese la picioare trupul fiului său adormit în Domnul. Deşi Sfântul fuge de slava deşartă şi la început nu ştie ce să facă, mai apoi, chemându-l în ajutor pe Hristos, redă viaţă copilului, înlocuind astfel durerea mamei cu o bucurie cerească şi aceasta cuprinsă fiind de bucurie peste măsură a murit, fiind şi ea mai apoi înviată de către Arhiereul lui Hristos, pentru ca astfel să se arate încă odată că nimic nu este cu neputinţă la Dumnezeu şi celui ce crede cu tărie în El.

   Ca să Se slăvească şi mai mult prin robul Său Spiridon, Dumnezeu îngăduit ca întro zi la slujba Vecerniei când nu erau în biserică decât preoţii şi diaconii şi nu avea cine să îî răspundă atunci când a spus după rânduială „Pace tuturor“, să se audă din cer glasuri îngereşti ce îi răspundeau „Şi duhului tău“ spre spaima diaconilor care făceau ectenia şi care auzeau de fiecare dată răspunzându-li-se „Doamne miluieşte“. Această cântare mai presus de fire, răsunând atât de frumos încât toţi credincioşii au alergat cu nerăbdare să vadă ce se întâmplă, însă nu au mai aflat decât pe Sfântul Spiridon şi pe cei ce slujeau împreună cu el.                                   

   După fericita-i adormire întru Domnul, Sfântul a fost aşezat în Biserica Sfinţilor Apostoli din Trimitunda unde continuă şi astăzi să reverse râuri de har, minuni şi binecuvântări peste toţi cei ce vin să se închine cu credinţă Sfintelor Sale Moaşte, chemându-L în ajutor sau mulţumindu-i şi lăudându-l după vrednicie, spre slava Preasfintei Treimi.